Pasul 1. Se curăță morcovii, pătrunjelul și țelina și se taie morcovul și pătrunjelul în 2 sau 4, pe lungime, iar țeina felii cam de grosimea unui deget și se pun într-o oală sub presiune, cam jumătate plină cu apă. Se adaugă și carnea de vită și se poate adăuga și o ceapă, 2 foi de dafin, câteva boabe de piper și sare și atunci din supa care va rezulta se poate face o supă cu tăiței subțiri sau fidea scurtă de la Monte Banato.
Pasul 2. Se pune oala cub presiune la fiert, la foc mic, timp de cam 45 de minute, după care se scoate carnea și legumele și se lasă să se răcească.
Pasul 3. Se pun și 5 ouă la fiert, iar când sunt gata, se pune apă rece peste ele, se curăță și 4 dintre ele se taie cubulețe. Și castraveții acrii se taie cubulețe și se pun pe o farfurie.
Pasul 4. Mai apoi se taie carnea de vită cubulețe mici, la fel și morcovii, țelina și pătrunjelul.
Pasul 5. Se pun 20 grame de cuș-cuș de la Monte Banato la fiert în apă cu puțină sare, iar după 7 minute se strecoară și se dau printr-un jet de apă rece să se răcească, iar apoi se lasă în strecurătoare să se scurgă bine.
Pasul 6. Într-un bol mare, se adaugă carnea de vită cubulețe, morcovii, pătrunjelul și țelina, iar apoi ouăle fierte și castraveții acrii cubulețe. Se adaugă apoi cuș-cușul și se amestecă bine toate.
Pasul 7. Se face o maioneză din 2 gălbenușuri, puțin muștar și ulei și se amestecă bine să fie pufoasă. Când este gata, se păstrează cam 1/4 din maioneză pentru decor și restul de golește în amestecul de carne și legume. Se condimentează cu sare și piper și se amestecă bine salata de boeuf.
Pasul 8. Recomand să o lăsați la frigider peste noapte, să se incorporeze bine toate ingredientele, timp în care maioneza rămasă trebuie să stea și ea la frigider, acoperită cu folie alimentară, să nu se oxideze.
Pasul 9. Când de servește, se golește pe o farfurie și se nivelează în formă cilindrică, iar apoi se golește maioneza și se întinde uniform deasupra și pe laterale. Pe marginea salatei, se decorează cu frunze de pătrunjel, ca să imite o coroniță de brad și din loc în loc se poate pune câte un bob de rodie, care să imite fructele roșii ale vâscului. Se taie oul fiert rămas în 2, pe lungime și se pun ambele bucăți în mijlocul salatei de boeuf, ca să imite un om de zăpadă. Se folosesc boabe de piper pentru ochii și nasturii omului de zăpadă, iar din ardei se taie o formă care să imite nasul, gura și pălăria omului de zăpadă.
Poftă bună, spor la gătit și nu uitați să fiți creativi cu produsele Monte Banato!
Str. Timişoarei, nr. 4, Reşiţa,
cod 320232, jud. Caraş-Severin, România
e-mail: office@montebanato.ro
tel.: +40 255 210 997
Copyright © 2024. Toate drepturile rezervate PANGRAM S.A.